|
Pagina 2 din 2 Întru această zi, istorisire a Sfântului Teodor, episcopul Edesei, despre un stâlpnic minunat din acea cetate.
A fost în Edesa un oarecare stâlpnic și acesta a venit la Sfântul Teodor, episcopul din aceeași cetate, și l-a întrebat pe el, zicându-i: "Duhovnicescule părinte, câți ani ai de când viețuiești pe acest stâlp? Și, care este lucrul pustnicirii tale, să nu ascunzi de mine, pentru Domnul?" Iar bătrânul, suspinând din adâncul inimii și de lacrimi cuprinzându-se, i-a răspuns: "Pentru certarea Domnului, îți voi libera ție, însă tu să nu spui nimănui, până ce Domnul mă va slobozi pe mine din viața aceasta.
Eu, în zilele tinerețelor mele, lepădându-mă de lume, împreună cu fratele meu cel mai mare, slujind în mănăstire ca la trei ani, am dorit să fim la liniște. Și, cu sfatul duhovnicescului nostru părinte, am ieșit la pustietate și am aflat peșteri, nu departe unul de altul, și acolo ne pustniceam, numai cu verdețuri hrănindu-ne, iar sâmbăta și Duminica împreună ne rugam și din verdețuri, la un loc, gustam și iarăși ne despărțeam. Însă, îngerii lui Dumnezeu, ne mângâiau pe noi. Iar într-o zi, umblând prin pustie, osebiți unul de altul, și adunându-ne verdețuri, am văzut pe fratele meu stând în uimire și cu semnul crucii însemnându-se pe sine, apoi sărind locul acela, fugind și intrând în peștera sa. Iar eu, mirându-mă de săritura și fuga lui cea iute, m-am dus la acel loc să cunosc ce rău a văzut fratele meu, de a fugit. Și am văzut o grămadă de aur vărsată și, făcând rugăciune și dezbrăcându-mi mantia, am luat aurul și abia l-am dus pe el în peștera mea, dar fratelui meu nu i-am spus. Apoi, m-am dus în cetate și am cumpărat o casă bună și am zidit biserică și am făcut mănăstire și am adunat patruzeci de călugări și casă de îngrijire a bolnavilor am făcut. După aceea, aflând un bun gospodar, l-am pus pe el egumen și am dat toate în mâinile lui și ca la o mie de galbeni, iar o mie am împărțit-o săracilor și nu mi-am lăsat mie nici un galben. Deci, lăsând pace egumenului și sărutând pe frați, m-am dus în pustie să caut pe fratele meu.
Dar mi-a venit mie un gând de mândrie că, adică, fratele meu n-a putut să gospodărească bine bogăția ce o aflase, iar eu lucru bine primit la Dumnezeu am făcut. Și văzând peștera fratelui meu, mă tulburam cu gândurile mândriei, socotindu-mă pe mine mai bun decât dânsul. Și iată a venit la mine îngerul cel ce umbla împreună cu mine de la început și, căutând la mine cu ochi mânios, mi-a zis: Pentru ce te mândrești? Îți spun ție, că toată osteneala ta, de atâta vreme, la zidirea bisericii și a mănăstirii și la toate cele câte le-ai făcut, nu se aseamănă cu săritura fratelui tău, când a sărit pe deasupra grămezii celei de aur pe care o aflase. Că nu peste aur a sărit, ci peste prăpastia bogatului, din Evanghelie, a sărit (Luca 16, 26), ca și Lazăr cel sărac și a venit ușor la locul unde stă Avraam. El s-a sârguit să placă lui Dumnezeu, iar tu oamenilor. Drept aceea, fără de asemănare, mai înalt decât tine este. Iar tu nicidecum nu vei ajunge la locul lui, măcar că te crezi adevărat pustnic. Ci, iată, nu vei vedea fața lui în toată viața ta, nici împreună-petrecerea cu mine nu o vei dobândi, până ce vei îmblânzi pe Dumnezeu cu multe lacrimi și cu sfărâmare de inimă și atunci mă vei vedea pe mine și te vei mângâia". Acestea zicându-mi, s-a făcut nevăzut de la ochii mei.
Iar eu, sârguindu-mă, am ajuns la peștera fratelui meu, însă n-am putut să-l văd pe el și am strigat, tânguindu-mă și smerindu-mă, până ce n-am mai putut plânge. Deci, șapte săptămâni am plâns în pustia aceea, rugând pe sfântul înger ca să se milostivească spre suspinarea și plânsul meu. Iar întru a șaptea zi a săptămânii a șaptea, mi-a venit un glas, zicându-mi: "Se cade ție să mergi în cetatea Edesei și să te sui pe stâlpul cel aproape de biserica Sfântul Gheorghe și acolo să te pocăiești până ce se va milostivi spre tine Domnul". Și, plângând, am venit patruzeci de zile până aici și pe acest stâlp suindu-mă, m-am liniștit. Și timp de patruzeci și nouă de ani stând aici, cu multe gânduri m-am luptat, iar în anul al cincizecilea, spre seară târziu, într-o sâmbătă, o lumină dulce mi-a strălucit în inima mea și mi-a gonit întunericul cel pătimaș, apoi toată noaptea cu lacrimi am privegheat. Iar în ceasul al treilea din zi, Duminică fiind, s-a făcut glas către mine de la înger: "Pace ție și mântuire! Iar eu, mângâiat cu inima, am căzut cu lacrimi, zicând: "Pentru ce m-ai lepădat de la fața ta și de fratele meu m-ai despărțit? Și iată zac, de multe ispite fiind cuprins". Iar îngerul, apucându-mă de mână, m-a ridicat pe mine și mi-a zis: "Pentru gândul tău, m-am depărtat de la ochii tăi, de vreme ce ai defăimat pe fratele tău, dar nu te-am părăsit, păzindu-te pe tine, precum mi-a poruncit mie Dumnezeu. Iar acum, că te-ai smerit, Și-a adus aminte de tine Dumnezeu și mi-a poruncit mie ca să fiu cu tine și în veacul acesta și în cel viitor. Încă, iată, ți-a dăruit ție Dumnezeu un dar, ca să vezi pe cei drepți și pe cei păcătoși. Viu este și fratele tău, dar numai în veacul cel de acolo te vei vedea cu dânsul".
Deci, din ziua aceea, părinte, văd îngerii și gonesc duhurile cele viclene. Iar dacă văd pe vreun om drept, apoi îngeri luminați sunt de amândouă părțile lui, iar dracii stau departe, neîndrăznind să se apropie de el. De este sărac, apoi mare este darul lui Dumnezeu spre dânsul. Iar dacă vreun bogat și păcătos trece pe lângă mine văd câte o turmă de draci pe lângă el, iar sfântul lui înger, stând departe, se mâhnește de pierzarea lui; dar când voiesc dracii să piardă sufletul omului aceluia, nu-i lasă pe ei îngerul, ci sabie goală având, îi gonește pe ei. Deci, văzându-le eu, de cei drepți mă bucur. Iar de cei păcătoși mă mâhnesc și rog pe Dumnezeu ca să se întoarcă ei de la păcate și să se facă mai buni, prin pocăință. Pentru că așteaptă Bunul Dumnezeu întoarcerea și pocăința păcătosului și-i dăruiește lui adăugire de viață până ce fiecăruia i se sfârșește vremea hotărâtă a vieții lui".
Deci, aceste cuvinte de suflet folositoare au vorbit toată noaptea sfântul episcop, împreună cu cuviosul stâlpnic și s-a dus episcopul de la bătrân, bucurându-se că s-a învrednicit a afla pe un bărbat ca acela. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
|
